CJ Vrancea pregătește modernizarea drumului județean 205L.

221

Consiliul Județean Vrancea a aprobat proiectul de modernizare a drumului județean 205L, pe mai multe tronsoane: intersecția DJ 205D (Grumaz) – Vrâncioaia, Spinești – Păulești, Tulnici și intersecția cu DN2D.

Prin modernizarea acestui drum, locuitorii și cei care tranzitează aceste zone vor beneficia de accesibilitate mai bună, drumuri sigure și condiții moderne de deplasare pentru șoferi și pietoni. Totodată, proiectul va contribui la dezvoltarea economică, socială și turistică a zonei”, a afirmat Nicușor Halici, președintele CJ Vrancea.

În prezent, echipa tehnică a instituției lucrează la documentațiile necesare – expertize, studii de teren și obținerea avizelor. Ulterior, proiectul va fi depus pentru finanțare prin fonduri europene.

Modernizarea DJ 205L face parte din programul mai amplu al Consiliului Județean Vrancea de reabilitare și extindere a infrastructurii rutiere, cu obiectivul de a sprijini dezvoltarea locală și de a îmbunătăți conectivitatea comunităților din județ.