Județul Timiș: două drumuri județene din zona metropolitană vor fi modernizate

29

Drumurile județene DJ 595E Moșnița Veche-Ghiroda și DJ 595 D Moșnița Veche-Giroc vor fi modernizate de către Consiliul Județean Timiș. Valoarea investițiilor se ridică la 262 de milioane de lei cu TVA inclus, adică 52 de milioane de euro.

Primul proiect votat de aleșii județeni se referă la aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate cu elemente de Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție cu principalii indicatori tehnico – economici și a devizului general pentru obiectivul de investiție publică „Modernizare DJ 595E Moșnița Veche-Ghiroda”.

Al doilea proiect a vizat aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate cu principalii indicatori tehnico – economici și a devizului general pentru obiectivul de investiție publică „Modernizare DJ 595 D Moșnița Veche-Giroc”.

De la Ghiroda e asfaltat până în centură, din centură până la Moșnița Veche și continuarea Moșnița Veche-Urseni, sensul giratoriu dintre Urseni și Giroc, de acolo continuarea cred că dă în strada Trandafirilor. Practic, vor fi două descărcări importante din Centura Sud”, a declarat pentru Tion Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

În ceea ce privește obiectivul „Modernizare DJ 595E Moșnița Veche-Ghiroda”, în cursul acestui an S.C IRICONSTRUCT S.R.L. a elaborat Studiul de Fezabilitate. Lungimea totală a traseului ce va fi modernizat este de 3,015 kilometri, iar valoarea investiției se ridică la 44,9 milioane de lei cu TVA inclus.

Lucrarea urmează să fie scoasă la licitație de către CJT, iar firma ce va fi desemnată câștigătoare va avea la dispoziție nouă luni să asfalteze drumul.

De asemenea, și pentru proiectul „Modernizare DJ 595 D Moșnița Veche-Giroc” tot S.C IRICONSTRUCT S.R.L. a elaborat Studiul de Fezabilitate.

Lungimea totală a traseului ce va fi modernizat este de 12,090 kilometri, iar valoarea investiției se ridică la 217,2 milioane de lei cu TVA inclus. Lucrarea urmează să fie scoasă la licitație de către CJ Timiș, iar firma care va fi desemnată câștigătoare va avea la dispoziție cel mult 36 de luni să asfalteze drumul. Sursa: tion.ro