Județul Cluj: satul Nires din comuna Mica va fi cea mai mică localitate din țară cu centură ocolitoare – are finanțare privată. Au fost reluate lucrările la podul de peste Someș, din Dej

38

Primăria Municipiului Dej anunță că a reluat lucrările la podul peste Someș și la pasajul peste DN1C (strada Libertății), prin intervenții la suprastructura acestora, după ce etapele de consolidare a structurii de rezistență au fost finalizate.
Începând din această marți seară, 6 mai 2025, de la ora 22:00, s-a intervenit pentru hidroizolarea și asfaltarea căii de rulare, precum și pentru montarea rosturilor de dilatație. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru data de 22 mai 2025.

Pe durata lucrărilor, circulația se va desfășura alternativ pe cele două sensuri și va fi dirijată prin semafoare. Pentru a reduce impactul asupra traficului, intervențiile se vor realiza pe un singur sens și, acolo unde este posibil, în intervalul orar 22:00 – 06:00.
Autoritățile subliniază importanța acestor lucrări, având în vedere traficul intens din zonă și necesitatea menținerii siguranței și funcționalității infrastructurii rutiere.
Tot în județul Cluj, se lucrează la Centura Nireș din comuna Mica.

Satul Nires din comuna Mica va fi cea mai mică localitate din țară cu centură ocolitoare. Se lucrează deja la drumul ocolitor lung de 17 kilometri, astfel încât până la finalul acestui an, locuitorii comunei nu vor mai fi deranjați de camioanele care transportă sare de la exploatarea dintre Nires și Unguraș. Investiția la drum este una privată, cerută de autoritățile locale din comuna Mica.
Demersurile pentru noul drum au început în urmă cu trei ani, dar procedurile birocratice și multitudinea de documente necesare, au făcut ca lucrările în teren să poată începe doar anul trecut. După obținerea tuturor autorizațiilor, Primăria Mica a predat amplasamentul Societății SALZBERGWERK RESSOURCEN UND INVESTITIONEN – S.R.L, în vederea realizării lucrărilor de modernizare a rutei pe care se va devia traficul greu din localitatea Nireș.

Drumul va avea 17,7 km lungime și va costa 5 milioane de euro, întreaga sumă urmând a fi suportată de compania care exploatează sarea de la marginea localității Nires. La încheierea lucrărilor, acesta va fi predat către comuna Mica. Drumul va prelua traficul greu care trece prin comună, în special cele 50 de camioane cu sare care tranzitează acum zona. Până la finalizarea lucrărilor, mașinile de mare tonaj au o limită de viteză de 30 km/h în localitatea Nires.