Asfaltări în ritm susținut pe axialul Suceava – Iași.

90

La jumătatea lunii august a acestui an cei 75 de kilometri de drum vor fi gata
Lucrările de asfaltare pe cei peste 75 de kilometri de drum județean incluși în Axialul Suceava – Iași continuă în ritm bun, a anunțat Consiliul Județean Suceava.

Se lucrează la Ipotești și la Bosanci, unde se pregătește asfaltarea, și la Udești, unde săptămâna viitoare începe asfaltarea.

De asemenea, pe porțiunea Stroiești – Vâlcele – Constâna – Dărmănești se toarnă asfalt. Aici drumul s-a lățit, s-au făcut terasamente casetate laterale, iar sâmbătă, 30 martie a început asfaltarea ultimului tronson care leagă Stroiești de Dărmănești, spre viitoarea Autostrada A7 Ploiești – Siret.

Aceasta va fi scurtătura celor care vin din zona Humorului și din bazinul Ciprian Porumbescu – Drăgoiești spre A7, la intersecția de la Dărmănești.

Drumul axial care leagă Suceava de Moara, Zaharești, Stroiești, Costâna, precum și cel care leagă Suceava de Dolhasca este finanțat cu fonduri europene în valoare de 63 milioane de euro, are o lungime de peste 75 km și deservește circa 80.000 de locuitori din mai multe localități prin care trece. Deși acum disconfortul oamenilor este major important este că lucrările vor fi finalizate în această vară, la jumătatea lunii august, a dat asigurări constructorul. Menționăm că proiectul cuprinde și două axe rutiere din județul Iași, deja finalizate.