Chișinău: Administraţia de Stat a Drumurilor reorganizată cu sprijinul Băncii Mondiale!

41

Procesul de reorganizare al Administraţiei de Stat a Drumurilor a fost subiectul principal al discuțiilor din cadrul întâlnirii de lucru desfășurate astăzi, la Chișinău, cu participarea reprezentanților Băncii Mondiale, doamna Elena Lungu și consultantul lituanian Egidijus Skrodenis.

🔹 Întâlnirea a avut ca scop principal definirea clară a etapelor, procedurilor și provocărilor aferente procesului de reorganizare instituțională a ASD, în contextul reformei structurale a sectorului rutier.
📝 Agenda întâlnirii s-a axat pe subiecte precum:
▪️ implementarea contractelor bazate pe performanță și promovarea standardelor FIDIC, ca piloni ai reformei tehnice și instituționale;
▪️ rolul viitoarei entități în gestionarea eficientă a proiectelor de infrastructură, în linie cu bunele practici internaționale;
▪️ etapele-cheie ale tranziției, inclusiv cadrul legal, calendarul de acțiuni și măsurile de consolidare a capacităților instituționale.
💬 În context, directorul general Sergiu Bejan a declarat: „Prin această reformă ne dorim să eficientizăm procesele interne, să creștem capacitatea de implementare a proiectelor, să consolidăm capacitatea instituțională și să aliniem structura organizațională la cele mai bune practici internaționale. Ne propunem să dezvoltăm o entitate modernă, eficientă și adaptată noilor cerințe ale sectorului rutier. Apreciem sprijinul oferit de Banca Mondială în acest proces, care ne asigură cadrul necesar pentru o reformă sustenabilă.”

🔰 Administrația de Stat a Drumurilor mulțumește reprezentanților Băncii Mondiale pentru sprijinul constant și subliniază importanța unei strânse colaborări cu partenerii de dezvoltare, pentru facilitarea schimbului de experiență și consolidarea capacităților instituționale în domeniul infrastructurii rutiere. Sursa: ASD.md