S-a realizat străpungerea primei galerii a tunelului Momaia (1,35 km).

28

Etapă foarte importantă pentru construcția autostrăzii Sibiu-Pitești!

Constructorul austriac PORR a străpuns, luni, prima galerie de tunel care se construiește pe o autostradă în România, pe lotul 4 de pe Autostrada Sibiu – Pitești. Luni a avut loc străpungerea galeriei botezată „Daniela”, tunelul de 1,35 kilometri din cadrul proiectului „tunel Curtea de Argeș”, aferent sensului Sibiu – Pitești.

În perioada imediat următoare urmează să fie străpuns și sensul opus, Curtea de Argeș – Tigveni, galeria „Alina”. Pe cei 9,86 km ai șantierului secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș), stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 64%.

În premieră în România, anul acesta se va lucra concomitent la patru tuneluri de autostradă.

Tunelul care străpunge Dealul Momaia, aflat pe tronsonul 4, între Tigveni și Curtea de Argeș, are 1,3 km și este în cărți pentru o finalizare anticipată, în 2026.

„Tunelul Momaia are următoarele caracteristici: 1,35 km lungime; două fire principale separate şi paralele, câte unul pentru fiecare sens de mers, denumite Tunelul Daniela, pentru sensul de mers Sibiu – Piteşti şi Tunelul Alina, pentru sensul de mers Piteşti – Sibiu; câte două benzi pe sens şi acostamente; sistem de ventilaţie; sistem de evacuare; iluminat public; sistem de comunicare; câte o clădire la intrare şi ieşire, pentru controlul şi operarea tunelului”, a arătat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu.

Potrivit secretarului de stat, la construcţia celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent „24 de ore din 24, 7 zile din 7”.

Al doilea tunel de pe cea mai așteptată autostradă din țara noastră va fi construit pe lotul 3, între Tigveni și Cornetu. Este format din două galerii, cu câte două benzi pe sens: Sibiu-Pitești și Pitești-Sibiu.

Tunelul Poiana va avea în total 1,7 kilometri, iar constructorul va folosi un utilaj TBM, cunoscut sub numele de „cârtiță mecanică”. Cu o astfel de tehnică, constructorul va săpa tunelul și va instala segmente de beton pentru a-i întări pereții. Secțiunea de 37 de kilometri ar urma să fie gata abia în 2027. Sursa foto: CNAIR SA