Ministerul Transporturilor va prelua pentru reparații pasajul rutier de peste calea ferată Roman – Pașcani

65

Primăria municipiului Pașcani a mai făcut încă un pas important pentru predarea pasajului rutier, de peste calea ferată de pe strada Grădiniței, către Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Administrare a Infrastruxcturii Rutiere (CNAIR). O firmă specializată în cadastru contractată de municipalitate a finalizat procedurile de dezmembrare a cărților funciare aferente străzilor Abator, Grădiniței, Moldovei și Șoseaua Națională.

Odată cu această etapă documentațiile au fost trimise spre avizare și confirmare către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, pentru ca proprietar să fie trecut statul român, prin Ministerului Transporturilor.

După finalizarea acestui demers, urmează procedurile de achiziție a lucrărilor de refacere a pasajului rutier, sarcină care va reveni CNAIR. Vorbim de pasajul de pe Drumul Național 28 A, acolo unde sunt aplicate măsurile de restricții de tonaj.

Reamintim că pe pasajul aflat pe traseul Drumului Național 28 A au fost aplicate măsuri de restricție de tonaj, ca urmare a unei expertize realizate de un expert independent. Această expertiză a fost realizată în 2022, la recomandarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, l-a invitat și a discutat la fața locului cu Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în MTI, fiind stabilite măsurile necesare intervențiilor la pasaj. Una dintre măsuri o constituie dezlipirea arterelor străbătute de DN 28A și cadastrarea în cadrul bunurilor proprietate a statului român. Un demers greoi, dar strict necesar, care iată, se află în stadiu final de soluționare.