𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 ,,𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢”-𝐀𝟖: a fost publicat pe SEAP 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐮𝐩𝐞𝐫𝐯𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫ă𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟐 𝐀 𝐃𝐢𝐭𝐫ă𝐮-𝐆𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐞𝐬̦ (𝟑𝟖 𝐤𝐦)!

18

Compania Națională de Investiții Rutiere a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 2 A Ditrău-Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii ,,Unirii” -A8.

Contractul pentru asigurarea serviciilor de supervizare are o valoare cuprinsă între 64 și 75 milioane lei (fără TVA), finanțarea este asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027, iar durata este de 118 luni și include: 14 luni etapa de proiectare, 40 de luni durata de execuție și 60 de luni perioada de garanție. Ofertele pot fi depuse până la data de 17 februarie 2025.

𝐀𝐧𝐮𝐧𝐭̦𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐄𝐀𝐏 :

𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐩𝐞𝐫𝐯𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟐 𝐀 𝐃𝐢𝐭𝐫𝐚̆𝐮 -𝐆𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐞𝐬̦ :

• Servicii de management de proiect și consultanță pentru Beneficiar;

• Servicii de supervizare privind obținerea acordurilor si autorizațiilor necesare pentru derularea Contractului;

• Servicii de supervizare a proiectării și execuției lucrărilor la standarde de înaltă calitate, cu respectarea normativelor, standardelor și a legislației în vigoare, evaluarea și aprobarea lucrărilor, cantităților, materialelor, echipamentelor etc., în calitatea sa de „Supervizor” conform prevederilor Condițiile Contractului de Lucrări pe durata perioadei de proiectare și a perioadei de execuție a lucrărilor, astfel încât Antreprenorul să execute lucrări de bună calitate și să finalizeze proiectarea și execuția lucrărilor în perioada specificată în Contractul de lucrări;

• Servicii de supervizare pe durata perioadei de garanție a lucrărilor aferente Contractului de „Proiectare și Execuție AUTOSTRADA TÂRGU MUREȘ – TÂRGU NEAMȚ – SECȚIUNEA II: MIERCUREA NIRAJULUI – LEGHIN” – Lot 2A : Ditrău-Grințieș”, astfel încât Antreprenorul să execute lucrările de remediere a defectelor apărute în perioada de garanție pentru lucrările executate;

Lotul 2 A Ditrău-Grințieș cu o lungime de 37,9 se desfășoară în județele Harghita și Neamț și reprezintă un proiect de 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐚̆ 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚̆ pentru că include 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte. Lungimea totală a lucrărilor de artă este de 21 kilometri, reprezentând 57 % din lungimea întregului lot.

La contractul de aprox. 6,4 miliarde lei pentru proiectarea și execuția celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii, Compania Națională de Investiții Rutiere a primit 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐚 Asocierii SA&PE (Lider, România)- Tehnostrade SRL- Euro Asfalt D.O.O -Spedition UMB, oferta depusă fiind în etapa de evaluare.