Județul Buzău: vor fi montate plase de retenţie şi protecţie pe DN 10, în zona localităţii Siriu.

35

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău au semnat, marţi, un contract cu o asociere de firme, în vederea montării unor plase de retenţie şi protecţie pe DN 10, în zona localităţii Siriu, unde au loc frecvente căderi de bolovani de pe versanţi.

Contractul are menirea de “Punere în siguranță drum național DN10, tronson 1: km 79+860-79+935 dreapta, km 79+935-80+105 dreapta și tronson 2: km 87+000-87+088 dreapta, km 87+106-87+172 dreapta, pentru diminuarea riscului de blocare a acestuia ca urmare a căderii stâncilor de pe versanții adiacenți”.

Contractul a fost semnat de directorul regional al DRDP Buzău, ing Sorin Robu, din partea CNAIR SA, și Baltă Vasile, reprezentantul constructorului, Asocierea SAVOY GRUP ENERGY SRL (95%) – HOLTEX GRUP INVEST SRL (5%).

Contractul prevede servicii de proiectare tehnică, detalii de execuție, asistență tehnică şi execuţie lucrări și are o valoare de 33.166.525,79 lei, fără TVA.

Durata de execuție a lucrărilor este de 10 luni, reprezentând:

– 2 luni – durata activității de proiectare

– 8 luni – durata executiei lucrarilor.

Durata perioadei de garanție a lucrării este de 110 luni.