Termenele de depunere a ofertelor pentru proiectarea și execuția unor loturi ale drumurilor de mare viteză dintre Craiova și Târgu Jiu!

57

Luni, 19.08.2024, în urma validării documentației de atribuire de către ANAP, CNAIR a transmis spre publicare anunțul de participare aferent procedurii de achiziție publică PROIECTARE ȘI EXECUȚIE “Autostrada Craiova – Filiași și Drum Expres Filiași – Târgu Jiu – Lotul 4”.

Termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 22.10.2024.

Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică este de 2.192.002.420,82 Lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile – Programul Transport (PT) 2021-2027.

Lotul 4 al obiectivului de investiții are o lungime de aproximativ 22,925 km, din care 5,103 km la profil de autostradă și 17,822 km la profil de Drum Expres și presupune realizarea a unui număr de 23 lucrări de artă, dintre care două dintre de o complexitate ridicată, de peste 100 de metri lungime.

Durata prevazută pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 34 de luni, din care 10 luni proiectare și 24 de luni execuție.

Anuntul de participare va fi vizibil în SEAP, ulterior publicării acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De asemenea, în cursul zilei de vineri, 16.08.2024, în urma validării documentațiilor de atribuire de către ANAP, CNAIR a publicat în SEAP anunțurile de participare aferente loturilor 1, 2 și 3 ale obiectivului de investiții Autostrada Craiova – Filiași și Drum Expres Filiași – Târgu Jiu.

Termenele pentru depunerea ofertelor au fost stabilite după cum urmează:

  • 15.10.2024 pentru Lotul 1, în lungime de 10,3 km, având o valoare estimată de 1.648.276.721,11 lei fără TVA;
  • 16.10.2024 pentru Lotul 2, în lungime de 14,4 km, având o valoare estimată de 1.967.429.532,24 lei fără TVA;
  • 17.10.2024 pentru Lotul 3, în lungime de 21,7 km, având o valoare estimată de 2.718.200.599,93 lei fără TVA.

Concomitent, la nivelul CNAIR se află în curs de pregătire documentațiile de atribuire aferente loturilor 5 și 6 ale acestui obiectiv de investiții, urmând a fi transmise spre validare către ANAP în viitorul apropiat.