Se reia circulația pe Valea Oltului (DN7), sectorul Boița – Lazaret, începând cu ora 20:00!

66

CNAIR anunță participanții la trafic că începând de astăzi, miercuri, 07.08.2024, ora 20:00, sectorul DN 7 cuprins între localitățile Lazaret (242+600) și Boița (250+000) va fi redeschis circulației publice, fiind permisă desfășurarea traficului atât pe timpul zilei, cât și al nopții, 24/24h.

Redeschiderea circulației pe acest sector de drum este posibilă ca urmare a finalizării lucrărilor de defrișare a versantului necesare realizării drumurilor tehnologice pentru execuția forajelor geotehnice în vederea construcției secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu – Pitești, Boița – Cornetu.

Precizăm că, în vederea protejării participanților la trafic, pe toată durata de desfășurare a lucrărilor pe versantul din proximitatea drumului național DN7, pe sectorul de drum cuprins între km 242+400 și km 245+400, banda destinată sensului de deplasare Sibiu – Râmnicu Vâlcea rămâne închisă, circulația desfășurându-se în ambele direcții pe cele două benzi destinate sensului de deplasare Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

Reamintim că lucrările începute în data de 08.07.2024 au necesitat instituirea de restricții de circulație (închidere) pe perioada zilei, în intervalul orar 06:00 – 20:00, pentru siguranța participanților la trafic.

Subliniem că în data de 9 august 2024 expiră perioada ridicării temporare a restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul de drum DN1, Ploiești (intersecție DN1 cu DJ 236) – Brașov (intersecție DN1 cu DN1A).

În consecință, începând cu data de 9 august 2024, circulația pe acest sector de drum se va realiza conform reglementărilor prevăzute de Ordinul comun MT-MAI nr. 647/127/2016.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.