Mai multă atenție la activitatea din șantierele de la Autostrăzi

68

Oficialii de la CNAIR au efectuat noi vizite pe șantierele lui Dorinel Umbrărescu și au revenit cu concluzii. Antreprenorul român ar putea încheia proiectele înainte de termenele asumate.„La ora actuală, este unul din cei mai puternici constructori și nu doar din România. Abordarea șantierelor este una eficientă. Mobilizează muncitori, utilaje, management, atât cât este nevoie pentru etapa în care se află la momentul respectiv în șantier”, a declarat pentru Ziare.com Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.CNIR, noua instituție creată în subordinea Ministerului Transporturilor, cu atribuții exclusiv în domeniul investițiilorÎn ultimii ani, proiectele de infrastructură au întâmpinat blocaje, din diverse motive. Astfel, au fost înregistrate mari întârzieri inclusiv pentru petice de câțiva kilometri de drum. Acum, CNAIR promite că termenele vor fi respectate, după ce ar fi fost rezolvate problemele la nivelul instituțiilor de stat, respectiv cele ce privesc relația cu antreprenorii.„Managementul a devenit mult mai profesionist și axat pe elementele relevante ale contractelor. La asta a contribuit și calitatea profesională a directorului general, care a fost capabil să construiască o echipă eficientă. Practic întreaga plajă de activități în domeniu s-a profesionalizat foarte mult în ultimii ani, fie că vorbim de CNAIR, fie că vorbim despre antreprenori”, a mai punctat Șerbănescu.

Gabriel Budescu, directorul general CNIR, a oferit mai multe informații cu privire la noua instituție.„Compania Naţională de Investiţii Rutiere este una din cele două companii rezultate în urma reorganizării CNADNR. CNADNR practic a continuat din CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Noi, CNIR, vom prelua tot ceea ce înseamnă investiţii, drumuri expres, autostrăzi, pasaje, variante ocolitoare, urmând ca cei de la CNAIR să se ocupe doar de partea de întreţinere şi administrare, aşa cum spune şi numele, de altfel. Odată cu dezvoltarea reţelei, am depăşit borna de 1.000 km de autostradă şi drumuri expres, dar nu trebuie să uităm de drumurile naţionale, care au o lungime considerabilă – peste 17.000 km. Este necesar o companie care să se aplece mai mult pe aceasta zonă de întreţinere, întreţinere care costă”, a precizat oficialul.

Până în decembrie 2025, ar urma să fie finalizați încă 360 de kilometri de autostradă.