Municipiul București modernizează 50 de kilometri de șine de tramvai. Care este stadiul celor 16 loturi și când vor fi gata lucrările

35

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a prezentat stadiul lucrărilor de modernizare a infrastructurii de tramvai din București, un proiect care vizează reabilitarea a aproximativ 50 de kilometri de cale de rulare, împărțiți în 16 loturi. În prezent, lucrările sunt în desfășurare pe mai multe artere, în timp ce alte tronsoane au fost finalizate sau urmează să intre în execuție.
Potrivit informațiilor transmise de primarul general, proiectul de modernizare a început în februarie 2024. După aproape doi ani în care lucrările au avansat într-un ritm lent, până în primăvara anului 2026 fiind finalizați doar 5,5 kilometri de șină, administrația Capitalei anunță accelerarea șantierelor. Ciprian Ciucu a precizat că termenul-limită pentru finalizarea tuturor lucrărilor este decembrie 2029. Nerespectarea acestui calendar ar putea pune în pericol finanțarea nerambursabilă de aproximativ 1,6 miliarde de lei destinată proiectului.
Cinci loturi au lucrările finalizate
Conform situației prezentate de primarul general, mai multe tronsoane au ajuns la finalul execuției.
Lotul 3 cuprinde linia tramvaiului 5 de pe Bulevardul Barbu Văcărescu și strada Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu.
Lotul 14 a vizat reabilitarea liniei de acces la Depoul Titan, pe strada Nicolae Teclu.
Lotul 11 include Bulevardul Expoziției, strada Aviator Popișteanu, strada Puțul lui Crăciun, strada Dornei și strada Clăbucet.
Lotul 9, de pe Bulevardul Chișinău, are infrastructura, stațiile și adăposturile pentru călători finalizate. Mai sunt necesare montarea semafoarelor și demontarea vechilor stâlpi de iluminat. Recepția este programată pentru martie 2027.

Lucrările continuă pe mai multe artere
În ceea ce privește loturile aflate în execuție, stadiile și termenele comunicate de primarul general sunt următoarele:
Lotul 10 – 60% realizat. Lucrările vizează Bulevardul Basarabia, între intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 și capătul de linie Republica. Termen: iunie 2028.
Lotul 6 – 34% realizat. Sunt cuprinse Bulevardul Dimitrie Pompeiu, Bulevardul Lacul Tei, strada Maica Domnului, strada Reînvierii și strada Turmelor. Termen: aprilie 2027.
Lotul 1 – 30% realizat. Proiectul include Bulevardul Theodor Pallady, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Bulevardul Basarabia și Bulevardul Corneliu Coposu, inclusiv bucla Complex Titan – Calea Călărașilor. Termen: octombrie 2029.
Lotul 15 – 20% realizat. Vizează sistemul rutier de pe strada Dristorului, între Bulevardul Camil Ressu și strada Baba Novac. Termen: iulie 2028.
Lotul 2 – 19% realizat. Sunt incluse strada Traian, strada Dristorului, Bulevardul Ferdinand I și Bulevardul Pache Protopopescu. Termenele de finalizare sunt cuprinse între iulie și octombrie 2028.
Lotul 13 – 19% realizat. Vizează Bulevardul Ferdinand I, între Șoseaua Mihai Bravu și strada Traian. În prezent, Apa Nova execută lucrări la rețelele subterane. Termen: august 2028.
Lotul 7 – 15% realizat. Lucrările se desfășoară pe Bulevardul I.G. Duca, strada Alexandru Ioan Cuza, Calea Griviței și Bulevardul Dinicu Golescu. Termen: iulie 2028.
Lotul 4 – 10% realizat. Sunt cuprinse strada Sfântul Constantin, strada Ionel Perlea, strada Grigore Cobălcescu, Bulevardul Ion Mihalache, Calea Griviței, Bulevardul Bucureștii Noi și Bulevardul Gloriei. Termen: aprilie 2027.
Lotul 5 – 10% realizat. Lucrările vizează strada Paleologu, strada Armand Călinescu, strada Vasile Lascăr, strada Lizeanu și Intrarea Vagonului. Termen: mai 2028.
Trei loturi urmează să intre în execuție
Alte trei loturi sunt programate să înceapă în perioada următoare:
Lotul 8: Bulevardul Mărășești, între Bulevardul Dimitrie Cantemir și strada 11 Iunie. Termen de finalizare: noiembrie 2029.
Lotul 12: zona Bucla Gara de Est, Bulevardul Gării Obor, Bulevardul Ferdinand, între Gara Obor și Șoseaua Pantelimon, Șoseaua Pantelimon și strada Baicului. Termen: mai 2029.
Lotul 16: Bulevardul Timișoara, între strada Valea Cascadelor și terminalul CET Vest. Termen: septembrie 2029.
Termenul final: decembrie 2029
Modernizarea celor aproximativ 50 de kilometri de șine de tramvai reprezintă unul dintre proiectele importante de infrastructură de transport public din Capitală. Calendarul este însă unul strâns, în condițiile în care o parte dintre loturi au înregistrat întârzieri, iar lucrările trebuie coordonate inclusiv cu intervențiile la rețelele edilitare.
Primarul general Ciprian Ciucu susține că șantierele trebuie să avanseze într-un ritm susținut, astfel încât toate tronsoanele să fie finalizate până în decembrie 2029 și Bucureștiul să nu piardă finanțarea europeană nerambursabilă de 1,6 miliarde de lei.

Bogdan Chirica