Municipiul Mediaș continuă programul de modernizare a drumurilor. A început asfaltarea Aleii Comandor Dimitrie Moraru

53

Modernizarea infrastructurii rutiere din municipiul Mediaș continuă. Lucrările de reabilitare de pe Aleea Comandor Dimitrie Moraru, din cartierul Aviației, au ajuns la etapa turnării noului covor asfaltic, intervenția vizând atât carosabilul, cât și trotuarele.

Potrivit primarului municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, lucrările se desfășoară pe o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați, iar finalizarea acestora este estimată pentru data de 15 noiembrie, dacă condițiile meteorologice vor permite continuarea intervențiilor. Edilul a subliniat că refacerea infrastructurii rutiere reprezintă o prioritate a administrației locale, după programul amplu de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură derulate în Mediaș în ultimele decenii.

„Așa cum am promis, după cel mai important program de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din ultimii 50–60 de ani, refacerea infrastructurii rutiere din oraș rămâne o prioritate pentru mine. Vom continua lucrările etapizat, până când drumurile vor fi aduse la standardele pe care ni le dorim cu toții”, a transmis Gheorghe Roman.

Intervenția de pe Aleea Comandor Dimitrie Moraru are o importanță deosebită, strada fiind intens circulată și utilizată inclusiv de autovehiculele Serviciului de Ambulanță, Ecosal și Apa Târnavei Mari. Totodată, aceasta asigură accesul medieșenilor către Direcția de Asistență Socială și restaurantul Reya. Proiectul include turnarea unui covor asfaltic nou pe întreaga suprafață carosabilă, înlocuirea bordurilor deteriorate, aducerea la cotă a căminelor de vizitare și refacerea trotuarelor prin montarea de dale de beton. Pe lângă intervenția din cartierul Aviației, Primăria Mediaș pregătește reluarea lucrărilor pe strada Baznei, în cartierul Gura Câmpului, pe tronsonul până la intersecția cu strada Nucului. Obiectivul administrației locale este ca și această lucrare să fie finalizată până la sfârșitul anului 2026.

Primarul Gheorghe Roman le-a mulțumit locuitorilor pentru răbdare și înțelegere, subliniind că proiectele de asemenea amploare presupun investiții importante, muncă susținută și un disconfort inevitabil pe durata execuției. Prin continuarea acestor investiții, administrația locală urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație și refacerea treptată a infrastructurii rutiere, după lucrările ample executate la rețelele de utilități.

    Iustina Panchea