Tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj–Deva vor beneficia de sisteme inteligente de monitorizare a traficului și de siguranță, furnizate de compania românească IESYS. Investiția tehnologică include zeci de camere pentru detectarea automată a incidentelor, puncte de apel de urgență și panouri cu semnalizare dinamică, toate integrate într-o platformă centralizată de control.
Proiectul de infrastructură rutieră de pe Autostrada Lugoj–Deva presupune nu doar construirea unor tuneluri de mare complexitate, ci și instalarea unor sisteme digitale menite să îmbunătățească siguranța circulației și gestionarea situațiilor de urgență. Compania românească IESYS implementează sisteme inteligente de transport (ITS) și tehnologii specializate pentru siguranța tunelurilor de pe acest tronson de autostradă.
Două tuneluri, cu galerii de până la 1.800 de metri
Proiectul cuprinde două structuri principale. Tunelul 1 va avea două galerii cu lungimi de aproximativ 400 de metri fiecare. Tunelul 2 reprezintă componenta cu cea mai mare complexitate tehnică, fiind alcătuit din două galerii principale, de aproximativ 1.700 și, respectiv, 1.800 de metri. Din cauza lungimii și a cerințelor de exploatare, galeriile principale ale celui de-al doilea tunel sunt proiectate potrivit normativelor austriece pentru tuneluri, utilizate ca reper în numeroase proiecte europene de infrastructură subterană.
Dimensiunile construcțiilor și numărul mare de sisteme care trebuie integrate transformă proiectul într-o provocare importantă atât din punct de vedere al execuției, cât și al operării în condiții de siguranță.

49 de camere pentru detectarea incidentelor și peste 80 de panouri dinamice
Soluția tehnologică implementată de IESYS include 49 de camere destinate detectării automate a incidentelor, amplasate de-a lungul galeriilor principale ale tunelurilor. Sistemul va fi completat de 32 de puncte SOS, prin intermediul cărora participanții la trafic vor putea solicita ajutor în situații de urgență, precum și de peste 80 de panouri cu semnalizare dinamică a traficului. Infrastructura mai cuprinde echipamente de supraveghere video CCTV și PTZ, detectoare cu bucle inductive pentru monitorizarea circulației, stații meteorologice și senzori antiîngheț încorporați în suprafața carosabilului. Prin utilizarea acestor tehnologii, operatorii vor putea urmări în timp real condițiile de trafic și de mediu, identifica incidentele și coordona intervențiile necesare.
Un centru de control pentru sistemele critice
Un element esențial al proiectului îl reprezintă integrarea echipamentelor într-o platformă centralizată și redundantă de control și tip SCADA, destinată supravegherii și gestionării sistemelor tehnice. Aceasta va permite monitorizarea coordonată a traficului, detectarea incidentelor, urmărirea condițiilor de mediu și supravegherea unor instalații esențiale pentru funcționarea tunelurilor, precum ventilația, alimentarea cu energie electrică și sistemele de comunicații. Integrarea într-un singur mediu de comandă poate facilita identificarea rapidă a problemelor și coordonarea răspunsului în situații care necesită intervenții urgente.
Andrei Iacobiță, director general al IESYS, a subliniat că tunelurile rutiere sunt infrastructuri în care toate sistemele de operare au un rol esențial pentru siguranță. În cazul galeriilor lungi, monitorizarea permanentă a traficului, a condițiilor de mediu și a infrastructurii de urgență este necesară pentru menținerea unor condiții sigure de circulație.
Digitalizarea, o componentă esențială a infrastructurii moderne
Implementarea sistemelor ITS reflectă evoluția infrastructurii rutiere, în care construcția propriu-zisă trebuie completată de tehnologii capabile să asigure monitorizarea și gestionarea eficientă a traficului. În cazul tunelurilor de pe Autostrada Lugoj–Deva, provocarea nu constă doar în instalarea individuală a echipamentelor, ci și în integrarea lor într-un sistem unitar, astfel încât informațiile colectate să poată fi utilizate pentru supraveghere, prevenirea riscurilor și coordonarea intervențiilor. Proiectul se află în etapa de proiectare, în paralel cu avansarea activităților de mobilizare pentru sistemele aferente tunelurilor și a lucrărilor de infrastructură ITS.
Prin amploarea lucrărilor și nivelul de integrare tehnologică necesar, proiectul Lugoj–Deva reprezintă un exemplu al modului în care sistemele inteligente devin o componentă fundamentală a infrastructurii rutiere moderne.
Raluca Ulea, Bogdan Chirica





