Cazul Podului Garibaldi din municipiul Cluj-Napoca oferă un exemplu interesant, din perspectiva beneficiar – utilizator – constructor. De ce? Un șantier nu înseamnă doar utilaje, beton și termene. Înseamnă și responsabilitate față de oamenii care trebuie să circule zilnic prin oraș. Există o diferență importantă între a executa o lucrare și a administra un șantier.
O lucrare poate fi perfect justificată tehnic. Poate fi necesară, finanțată și așteptată de ani de zile. Dar, atunci când se desfășoară într-un oraș aglomerat, ea trebuie gândită și din perspectiva celor care trebuie să trăiască și să circule în jurul șantierului.
Primarul Emil Boc a transmis constructorului acestei lucrări că nu acceptă o soluție de tipul „închidem și după aceea vedem”. Edilul spune că a respins propunerea de închidere a podului înainte ca lucrările să ajungă în etapa care impune această măsură. Mesajul este simplu și, în același timp, important: mai întâi planifici, pregătești soluția alternativă și stabilești responsabilitățile, apoi introduci restricția.
Infrastructura se face pentru oameni
De multe ori, în România, discuția despre un șantier se reduce la procente de execuție, situații de lucrări și termene contractuale. Dar pentru cetățean lucrurile sunt mult mai simple. Un pod închis înseamnă un drum mai lung. O arteră restricționată înseamnă timp pierdut. O lucrare prelungită înseamnă săptămâni sau luni de trafic dificil. De aceea, fiecare restricție trebuie să aibă în spate o justificare și un calendar. Modernizarea infrastructurii nu poate fi pusă la îndoială doar pentru că produce disconfort. Disconfortul este uneori inevitabil. Lipsa de organizare, însă, nu ar trebui să fie.
„Sunt cu ochii pe ei”
Emil Boc spune că, în acest moment, lucrările sunt în grafic, dar transmite că urmărește îndeaproape evoluția proiectului. „Sunt cu ochii pe ei”, este mesajul edilului către constructor. Este o formulă care poate părea simplă, dar care ascunde una dintre cele mai importante responsabilități ale unei administrații: să nu lase contractul să meargă singur după semnarea lui.
Administrația publică din fiecare UAT trebuie să urmărească execuția, să verifice respectarea etapelor și să intervină atunci când apar întârzieri sau probleme. Constructorul are obligația să construiască. Beneficiarul are obligația să urmărească ceea ce se construiește. Iar cetățeanul are dreptul să ceară ca banii publici să fie transformați într-o lucrare finalizată la timp și de calitate.
Podul provizoriu, înaintea restricțiilor majore
Un element esențial în această ecuație îl reprezintă podul provizoriu, destinat preluării traficului în perioada în care lucrările la podul existent vor necesita restricții importante. Aceasta este logica firească a unui proiect de asemenea amploare: creezi alternativa înainte să elimini infrastructura existentă. Nu poți cere unui oraș să suporte o închidere fără să îi oferi o soluție. Iar municipiul Cluj-Napoca, unul dintre cele mai aglomerate orașe ale României, nu își permite improvizații în ceea ce privește arterele importante.
O lecție pentru toate marile șantiere din România
Poate că cea mai importantă lecție a cazului Garibaldi nu este despre un singur pod. Este despre modul în care trebuie gestionate marile lucrări publice. România are nevoie de investiții. Are nevoie de poduri, drumuri, pasaje, școli, spitale și rețele moderne. Dar are nevoie și de management de proiect. Nu este suficient să avem bani pentru investiții. Trebuie să avem și capacitatea de a le executa inteligent.
Un constructor bine mobilizat, un beneficiar atent și o administrație care urmărește permanent lucrările pot transforma un șantier dificil într-un proiect gestionabil. În schimb, atunci când fiecare problemă este descoperită pe parcursul lucrărilor, când termenele devin orientative și când restricțiile apar înaintea soluțiilor, factura este plătită de cetățean.
„Nu închidem și după aceea vedem”
Poate că aceasta ar trebui să fie una dintre regulile de bază ale infrastructurii urbane din România. Nu închidem și după aceea vedem. Vedem înainte. Planificăm. Calculăm. Pregătim alternative. Stabilim termene. Mobilizăm constructorul. Urmărim execuția. Și abia apoi închidem. Pentru că infrastructura se construiește cu utilaje și muncitori, dar încrederea oamenilor se construiește prin seriozitate și respectarea promisiunilor.
Podul Garibaldi va fi, în cele din urmă, un pod nou. Important este ca, până atunci, Clujul să nu primească și un șantier fără sfârșit. Iar mesajul transmis de primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, poate fi redus la o singură idee: investițiile sunt necesare, dar cetățeanul nu trebuie să plătească prin haos și improvizație pentru lipsa de organizare a unui șantier.
Nicolae Popovici
