Viitorul infrastructurii rutiere se construiește prin finanțare inteligentă, digitalizare și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale. Este una dintre concluziile summitului organizat de International Road Federation (IRF Global), la Varna, Bulgaria, în perioada 3–4 iunie 2026. Evenimentul a reunit reprezentanți din peste 30 de țări, oficiali guvernamentali, conducători ai administrațiilor rutiere, specialiști în infrastructură, reprezentanți ai instituțiilor financiare, mediului academic și ai industriei tehnologice. Summitul a fost organizat în parteneriat cu Institute of Transportation Engineering, în paralel cu cea de-a XIX-a Conferință Națională Bulgară pentru Infrastructură de Transport.
Cum va fi finanțată infrastructura rutieră a viitorului? Una dintre principalele teme a fost găsirea unor surse sustenabile de finanțare într-un context în care veniturile tradiționale din taxele pe combustibili sunt în scădere, iar rețelele rutiere îmbătrânesc și necesită investiții tot mai mari. Specialiștii au analizat soluții precum taxarea utilizării drumurilor, sistemele de taxare electronică, concesiunile, platformele digitale de plată și alte mecanisme de generare a veniturilor. Accentul a fost pus pe necesitatea unor modele de finanțare echitabile și predictibile, capabile să susțină atât modernizarea, cât și întreținerea și reziliența infrastructurii.
Inteligența artificială intră în administrarea drumurilor
Un alt subiect major a fost inteligența artificială, care începe să treacă de la etapa proiectelor-pilot la aplicații concrete în administrația rutieră. Exemplele prezentate la Varna au arătat că AI poate fi utilizată pentru: monitorizarea stării infrastructurii; managementul activelor rutiere; planificarea lucrărilor de întreținere;
gestionarea traficului; identificarea și anticiparea riscurilor; eficientizarea proceselor de decizie și control.
Președintele IRF Global, Randy Iwasaki, a atras însă atenția că tehnologia nu poate înlocui factorul uman. Valoarea inteligenței artificiale depinde de calitatea datelor, de modul în care sunt guvernate aceste sisteme, de capacitatea instituțiilor și, mai ales, de oamenii care le utilizează.

Siguranța rutieră, de la reacție la prevenție
Summitul a pus un accent important și pe siguranța rutieră. Tehnologiile digitale, informațiile de trafic în timp real și analiza predictivă pot permite administrațiilor să identifice pericolele înainte ca acestea să se transforme în accidente. Mesajul transmis de participanți este că siguranța nu trebuie privită ca o politică separată, ci ca un rezultat al modului în care drumurile sunt planificate, finanțate, proiectate, construite, exploatate și întreținute.
Nu mai este suficient să testăm. Trebuie să implementăm
Una dintre concluziile importante ale reuniunii de la Varna este că inovația trebuie să depășească etapa proiectelor demonstrative. Pentru transformarea reală a sectorului sunt necesare instituții capabile, proceduri moderne de achiziție, personal bine pregătit și o colaborare permanentă între administrații, companii, universități și centre de cercetare. „Transformarea infrastructurii rutiere nu mai este opțională, ci esențială”, este mesajul summitului IRF. Pentru România, aflată într-o perioadă de investiții masive în autostrăzi și drumuri expres, dar și în fața provocării de a întreține o rețea rutieră tot mai extinsă, temele discutate la Varna sunt mai mult decât actuale. Problema viitorului nu va fi doar cât construim, ci și cum finanțăm, administrăm, întreținem și securizăm ceea ce construim. Sursa: International Road Federation – IRF Global
Raluca Ulea











