Este lărgită și modernizată Calea Dudești, pe tronsonul Șos. Mihai Bravu – Bd. Burebista, din municipiul București

30

Împreună cu Primăria Sectorului 3, Primăria municipiului București lărgește și modernizează Calea Dudești, pe tronsonul Șos. Mihai Bravu – Bd. Burebista. Protocolul de colaborare a fost aprobat vineri de consilierii generali.

Calea Dudești este o arteră intens circulată din #București, care face legătura între estul orașului și centru. Este însă prea îngustă, cu o singură bandă pe sens, șina de tramvai e nesigură și aici se creează des ambuteiaje. În plus, din cauza blocajelor, zona este foarte poluată.

„Vom schimba toate acestea! Vom transforma Calea Dudești într-o zonă modernă, sigură, atât pentru pietoni, cât și pentru mașini și mult mai ușor de tranzitat. Primăria Sectorului 3 va întocmi și finanța documentația tehnico-economică în toate fazele legale, va plăti lucrările de execuție pentru infrastructura rutieră și va suporta exclusiv despăgubirile stabilite pentru exproprierile necesare. PMB se va ocupa reabilitarea liniei de tramvai. Aceasta este inclusă în Lotul 1, care cuprinde și Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor și Bd. Corneliu Coposu. Transformăm Bucureștiului, zonă cu zonă!”, a spus Ciprian Ciucu, primarul municipiului București.

Bogdan Chirica