Strada Fermelor, una din cele mai importante căi de circulație din Piatra-Neamț va intra într-un amplu proces de modernizare.

5

Strada Fermelor, una din cele mai importante căi de circulație din Piatra-Neamț va intra într-un amplu proces de modernizare. Primăria municipiului a semnat contractul de finanțare al proiectului în valoare de aproape 50 de milioane de lei (48,7 milioane de lei), o investiție ce va transforma complet arteră rutieră ce asigură legătura între cartierele Dărmănești și Mărăței și care trece printr-o zonă a orașului în plină dezvoltare.

Proiectul care va fi realizat aproape integral cu fonduri nerambursabile (prin Programului Regional 2021-2027) va schimba radical această zonă prin realizarea următoarelor intervenții:   

• amenajare carosabil și trotuare (inclusiv în zona pasajului), precum și pe străzile adiacente: Mihai Stamatin, Valea Albă, Ion Ionescu de la Brad, Lutăriei, Schitului, Plantelor, Mărășești, Gara Veche și drumurile de acces aferente

• 2,370 km de drum modernizat: 1,320 km cu 4 benzi de circulație și 1,050 km cu 3 benzi;

• înființare sens giratoriu la intersecția cu strada Mihai Stamatin;

• 3 intersecții modernizate și semaforizate: cu strada Ion Ionescu de la Brad, cu Schitului – str. Plantelor și cu str. Gara Veche;

• 3 treceri de pietoni semaforizate;

• 4 stații de transport public;

• sisteme inteligente de management trafic;

• înființare și modernizare trotuare, zone pietonale și amenajări aferente bretelelor și drumurilor de acces;

• 760 mp – spații verzi și amenajări urbane;

• 3125 ml – rețea canalizare pluvială DN250/315 mm;

• 2399 ml – canalizații subterane;

• semnalizare rutieră (marcaje, indicatoare rutiere, parapet metalic de siguranță);

• plantare 37 de arbori și 21 de arbuști.

Prin proiect se vor amenaja benzi dedicate mijloacelor de transport public de călători cu prelungirea traseelor actuale și cu înființarea de noi trasee ca răspuns la cerințele actuale de dezvoltare a acestei zone. De asemenea, se analizează oportunitatea ca sistemul de iluminat să fie reabilitat, cu stâlpi și corpuri de iluminat pe ambele părți ale străzii. Sursa: Primăria municipiului Piatra Neamț

Iustina Panchea