O nouă stradă prinde contur în Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar. Zilele acestea, dezvoltarea economică are miros de asfalt proaspăt turnat!
O nouă stradă prinde contur în Zona de Dezvoltare Economică Ciugud-Drâmbar. Este o mică parte din respectul nostru față de cei care contribuie zilnic la prosperitatea comunei: antreprenorii locali.
„Asfaltul a fost „vedetă” în multe dintre postările noastre, pentru că, în ultimii ani, am lucrat intens pentru modernizarea infrastructurii rutiere din satele Ciugudului. Mai întâi, ne-am asigurat că străzile mici, dezvoltate datorită extinderii comunității, vor fi și ele modernizate, oferind fiecărui cetățean confortul meritat acasă”, a spus Gheorghe Damian, Primarul Comunei Ciugud.

Acum, a venit rândul infrastructurii care susține motorul economic al comunității; practic, noua stradă este ocupată deja de companii.
„Asfaltul cald și proaspăt turnat în zona industrială este mai mult decât un simplu drum nou; este dovada că investițiile nu se opresc, iar Ciugudul rămâne o destinație serioasă pentru afaceri care creează locuri de muncă”, a mai spus Gheorghe Damian, Primarul Comunei Ciugud.

Așezată în Podișul Transilvaniei, pe culoarul Alba Iulia – Turda – Cluj, Comuna Ciugud este locul în care tradiția se îmbina armonios cu modernismul. Ciugudul se învecinează la nord cu comunele Sântimbru și Berghin, la sud cu localitatea Oarda de Jos (municipiul Alba Iulia), la vest cu municipiul Alba Iulia, la est cu comuna Daia Romana. Ca unitate administrativ-teritorială Ciugud este o comună de gradul III, cu o populație calculată la ultimul recensământ ca fiind de 3048 de locuitori. Are în componență 6 sate: Ciugud, Limba, Șeușa, Drâmbar, Teleac și Hăpria. Satul de centru, Ciugud, este situat la o distanță de 9 kilometri față de municipiul Alba Iulia.

„Despre noi se spune de multe ori „Ciugud to be true” ca și când tot ceea ce vei vedea aici este prea frumos să fie adevărat pentru o comună românească. Cu riscul de a repeta obsesiv, vă spunem că la Ciugud este doar NORMALITATEA care ar trebui să se regăsească în fiecare sat din România. Este normalitatea pe care o merită fiecare român. Iar această normalitate se construiește doar dacă crezi în comunitatea ta, în oamenii care, la rândul lor, au avut încredere în tine să îi reprezinți. De aici, alături de o echipă de oameni profesioniști, poți începe să visezi, iar apoi prin muncă și seriozitate să transformi visele în realitate”, a mai spus Gheorghe Damian, Primarul Comunei Ciugud..
Nicolae Popovici











