Primăria Miroslava va investi circa un milion de euro pentru realizarea unei supralărgiri a bretelei de legături între varianta de trafic greu a Iașului și drumuri comunale

81

Autoritatea locală a lansat deja o licitație în acest sens. Obiectul procedurii constă în amenajări de intersecții, reabilitarea a două drumuri de acces la centură, refacerea unor drumuri laterale, amenajarea de podețe și rigole, alături de amplasarea de indicatoare. În total, este vorba despre amenajări făcute pe un kilometru.
Intervențiile vor fi la km 8 al centurii – în zona terenului deținut de Universitatea pentru Științele Vieții (USV), unde instituția de învățământ superior va dezvolta un proiect de 125 mil. lei (Agritech). De altfel, USV a cedat către Miroslava circa 1,7 hectare pentru realizarea proiectului de infrastructură, conform apix.

Primăria Miroslava va investi circa un milion de euro pentru realizarea unei supralărgiri a bretelei de legături între varianta de trafic greu a Iașului și drumuri comunale
În prezent, intersecția centurii cu cele două drumuri de acces nu este amenajată corespunzător. În context, amintim că USV coordonează consorțiul care va derula investiția PNRR de 125 milioane lei pentru construirea unui campus universitar în zona Ezăreni. DC28 face legătură și cu amplasamentul unde va fi implementată investiția.