Lucrările la cele două pasaje de pe Calea Aradului din municipiul Oradea avansează într-un ritm bun.

48

Mircea Mălan, președintele CJ Bihor, a anunțat că lucrările la cele două pasaje de pe Calea Aradului din Oradea avansează într-un ritm bun. Zilele acestea a fost așternut primul strat de asfalt pe pasajul suprateran din zona ERA. Stadiul lucrărilor a ajuns la 88%.

La pasajul subteran din zona Jumbo au fost forați toți cei 469 de piloți care formează structura de rezistență laterală, iar radierul, placa de beton pe care va circula traficul, este realizat în proporție de 80%.

Și pasajul pietonal subteran avansează, fiind gândit pentru traversarea în siguranță a centurii de către pietoni. Stadiul lucrărilor este de 55% la pasajul rutier subteran și 35% la cel pietonal.

Sunt lucrări complexe, care însumează aproape un kilometru de infrastructură rutieră nouă și care trebuie corelate cu proiectul Tram-tren, spre Aeroportul Oradea.

Prin aceste investiții, una dintre cele mai aglomerate zone din Oradea va avea un trafic mai fluent, condiții mai bune pentru pietoni și o infrastructură pregătită pentru dezvoltarea transportului public modern.

Lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul verii.

„Aceste două pasaje fac parte din programul Consiliului Județean Bihor de realizare a 8 pasaje rutiere pentru decongestionarea traficului în cele mai aglomerate zone din județ. Primul dintre ele, pasajul de la Oșorhei, este deja deschis circulației. Continuăm, cu lucrări concrete, pentru un #Bihor mai bine conectat”, a spus Mircea Mălan, președintele CJ Bihor.

Proiectele sunt realizate în parteneriat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și CNAIR.

Bogdan Chirica