18 noiembrie 2024 – termenul limită al depunerii ofertelor pentru contractul necesar construirii lotului 6 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu!

26

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR a anunțat termenul limită al depunerii ofertelor pentru contractul necesar construirii lotului 6 al drumului de mare viteză CraiovaTârgu Jiu! Antreprenorii care doresc să participe la licitație pot depune ofertele până pe data de 18 noiembrie 2024.

Lotul 6 va fi construit la profil de drum expres și va avea o lungime de aproximativ 19,25 km.

Valoarea proiectării și execuției este de maximum 2,55 miliarde de lei (fără TVA) și este asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Contractul prevede o perioadă maximă de 34 de luni (10 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui nou lot.

Pe #traseul lotului 6, care se desfășoară între orașul Târgu Cărbunești (unde este asigurata conexiunea cu DJ661) și Varianta Ocolitoare (VO) Târgu Jiu, vor fi construite inclusiv:

– 25 de lucrări de artă (printre care un viaduct în lungime de 644 m).

– 2 parcări de scurtă durată.