Pe Drumul de Centură al Galațiului, ce include și noul pod hobanat, a început montarea parapetelor de siguranță tip New Jersey.

Aceste structuri din beton au rolul de a împiedica vehiculele să pătrundă pe sensul opus de mers, reducând astfel riscul producerii unor accidente grave. Parapetele vor fi instalate pe o lungime de aproximativ 6 km, între bulevardele George Coșbuc și Brăilei.
„Prima porțiune vizată este cea dintre podul hobanat și bulevardul Brăilei – considerată o zonă cu risc mai crescut de accidente – urmând ca ulterior lucrările să continue pe segmentul dintre podul hobanat și bulevardul George Coșbuc. Constructorii estimează că montarea separatoarelor de sens va fi finalizată, pe întreaga lungime planificată, până la mijlocul lunii octombrie”, a spus Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Iustina Panchea
 
            
 
	
